Descriere

În pofida pandemiei generate de infecția cu Coronavirus (COVID-19), pe 21 aprilie îmi achiziționasem bilete pentru America de Sud; urma să aterizez, la sfârșit de iulie, în Bogota, Columbia și de acolo să-mi încep călătoria spre Lima, Peru, de unde aveam zborul de întoarcere. Intenția era să parcurg distanța dintre aceste două puncte prin intermediul mijloacelor de transport locale, amestecân- du-mă, atât cât ar fi fost posibil, cu localnicii. Totodată urma să traversez și Ecuador-ul unde mi-ar fi plăcut să vizitez arhipelagul Galapagos. N-a fost să fie… mi-a fost anulat zborul și astfel a trebuit să renunț la planul A și, regrupând, să mă gândesc la un plan B.

Este a doua oară când, din motive obiective, renunț la o călătorie în Peru. Prima dată s-a întâmplat în 2008 când, împreună cu o echipă de alpiniști români, trebuia să plec spre atingerea vârfurilor Huascarán (6768 m) și Alpamayo (5947 m) – acesta din urmă fiind considerat cel mai frumos munte din lume. Nici atunci nu a fost să fie!! Nu-i nimic, data viitoare.

Am ales, dacă nu Ecuador, atunci Polul Nord… sau cât mai aproape de el posibil – insulele Svalbard, urmând ca de aici să cobor spre Norvegia și să vizitez întreaga peninsulă Scandinavă. A venit valul al II-lea al temutului virus și, odată cu el, restricții noi aduse temerarilor – din nou regrupare și, renunțând și la biletele spre Svalbard, m-am încumetat să sper la Islanda și Franța (la momentul la care scriu aceste rânduri niciuna din aceste două țări nu impun restricții majore de călătorie românilor). Rămâne deci să ajung în locuri pe care mi-aș fi dorit să le văd, dar unde nu aș fi ales să merg dacă nu eram presat de factori precum cei ce țin de actualul context.

O altă opțiune viabilă era Turcia, doar că aici am mai fost de multe ori și, în plus, îmi doresc foarte mult să vizitez Islanda – care totuși nu e la fel de la îndemână ca Turcia. Franța, pe de altă parte, țară pe care am vizitat-o de asemenea de câteva ori, oferă la rândul ei enorm de multe destinații de călătorie așa că, fără niciun comentariu în plus, am ales ca anul acesta să mă pierd în Islanda și, dacă nu se schimbă nimic până atunci, Franța. Sper să mă bucur (și să vă bucur) cu un traseu frumos și plin de inedit.

***

Dragă cititorule, iubitor de călătorii – pentru că acest jurnal îți este adresat, vreau să încep prin a-ți spune că eu nu scriu cărți a căror copertă le-o semnez; acestea se scriu singure în timp ce eu călătoresc. Nu este vorba de literatură, evenimentele relatate aici nu s-au desfășurat fictiv, doar în mintea mea, ci le-am trăit în momentele în care le-am scris astfel că tu mă vei însoți pas cu pas și ceas de ceas… Sper să-ți placă și să te convingă să pornești și tu într-o asemenea aventură, pentru că tare fain mai este!

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să parcurg în sens invers această călătorie, din Nairobi, Kenya până în Egipt trecând prin Etiopia și Sudan în drumul meu spre casă. În felul acesta, poate, apreciam altfel spre exemplu frumusețea castelului din Gondar, castel care, sub imperiul impresiilor mărețelor construcții din Egiptul antic, a părut doar un simplu castel medieval, așa cum am văzut cu zecile peste tot. Cu toate acestea însă nici nu cred că mă poate contrazice cineva dacă spun că nu se poate compara impresia pe care ți-o lasa un templu în Luxor cu cea lăsată de un oricare alt castel.

Atât Egiptul cât și Sudanul le-am găsit ca fiind țări cu locuitori, în marea lor majoritate, calzi și binevoitori, atâta tot că în Sudan sistemul nu este doar neprietenos, ci chiar potrivnic celor care-l locuiesc. Nu mă refer deloc la mine în acest context, ci chiar la localnici. Eu vin, plec; un călător prăfuit care în curând va păși în altă țară; dar ei, cei care trăiesc aici zilnic, ei se lovesc mereu de abuzurile polițiștilor, de mafia din transport sau comerț și așa mai departe… acest fenomen l-am văzut comun tuturor țărilor din lumea a treia, atât din Asia, cât evident și din Africa.

Dacă în Egipt și Sudan senzația care m-a urmărit toată călătoria a fost aceea de praf în ochi, în Etiopia, senzația dominantă a fost de cu totul și cu totul altă natură. Aici m-am simțit în permanență urmărit – și nu cu scopuri neapărat ortodoxe.

Cătălin Vrabie