Pierdut în Egipt, Sudan & Etiopia

Descriere

Dragă cititorule, iubitor de călătorii – pentru că acest jurnal îți este adresat, vreau să încep prin a-ți spune că eu nu scriu cărți a căror copertă le-o semnez; acestea se scriu singure în timp ce eu călătoresc. Nu este vorba de literatură, evenimentele relatate aici nu s-au desfășurat fictiv, doar în mintea mea, ci le-am trăit în momentele în care le-am scris astfel că tu mă vei însoți pas cu pas și ceas de ceas… Sper să-ți placă și să te convingă să pornești și tu într-o asemenea aventură, pentru că tare fain mai este!

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să parcurg în sens invers această călătorie, din Nairobi, Kenya până în Egipt trecând prin Etiopia și Sudan în drumul meu spre casă. În felul acesta, poate, apreciam altfel spre exemplu frumusețea castelului din Gondar, castel care, sub imperiul impresiilor mărețelor construcții din Egiptul antic, a părut doar un simplu castel medieval, așa cum am văzut cu zecile peste tot. Cu toate acestea însă nici nu cred că mă poate contrazice cineva dacă spun că nu se poate compara impresia pe care ți-o lasa un templu în Luxor cu cea lăsată de un oricare alt castel.

Atât Egiptul cât și Sudanul le-am găsit ca fiind țări cu locuitori, în marea lor majoritate, calzi și binevoitori, atâta tot că în Sudan sistemul nu este doar neprietenos, ci chiar potrivnic celor care-l locuiesc. Nu mă refer deloc la mine în acest context, ci chiar la localnici. Eu vin, plec; un călător prăfuit care în curând va păși în altă țară; dar ei, cei care trăiesc aici zilnic, ei se lovesc mereu de abuzurile polițiștilor, de mafia din transport sau comerț și așa mai departe… acest fenomen l-am văzut comun tuturor țărilor din lumea a treia, atât din Asia, cât evident și din Africa.

Dacă în Egipt și Sudan senzația care m-a urmărit toată călătoria a fost aceea de praf în ochi, în Etiopia, senzația dominantă a fost de cu totul și cu totul altă natură. Aici m-am simțit în permanență urmărit – și nu cu scopuri neapărat ortodoxe.

Cătălin Vrabie