Profesia de intermediar în domeniul artelor. La granița dintre artă și comerț

Descriere

Una dintre principalele provocări în definirea sectoarelor artistice constă în calitatea creației în condițiile de permanentă reînnoire a acesteia. Pentru înțelegerea şi studierea acestor fenomene dinamice, s-a dezvoltat deja o ramură a sociologiei dedicată creatorilor și celorlalți lucrători din domeniul cultural. Cercetările au pus în lumină condițiile de muncă, de angajare și de viață de-a lungul unor traiectorii diferite, uneori nesigure. Mai recent, accentul a fost pus chiar pe condițiile de organizare a actului creator în contextul dezvoltării managementului creativității. Modalitățile legale de reglementare a activității artistice au făcut şi ele obiectul unei abordări pluridisciplinare specifice, care îmbină economia, sociologia și dreptul în multiple ipostaze (e vorba fie de drepturile sociale ale creatorilor, fie de drepturile literare, fie de libera concurență pe piața de profil). Toate abordările au subliniat importanța crescută a reglementărilor contractuale privind activitatea artistică.

Ori de câte ori s-a pus problema unei analize a situației actului creator și activității artistice, fie că era vorba despre parcursul profesional, despre negocierile contractuale sau despre modalitățile diverse de a accesa și de a pune în valoare potențialul creator, s-a conturat din ce în ce în ce mai vizibil profilul unui rol de intermediar profesionist. Acest intermediar profesionist poartă denumiri diferite, în funcție de sectorul de activitate. Când este vorba despre literatură sau teatru el se numește „agent”, în zona artistică poate fi numit manager, pe piața de artă sau în cinematografie, el poartă denumirea de director de casting sau cumpărător de artă… Indiferent de titulatură, toți aceștia au în comun asumarea, pe diferitele piețe ale activității artistice, a unei funcții de intermediar, situată în amonte față de lanțul valoric. Unii dintre ei – cei mai numeroși – sunt de partea artiștilor, în timp ce alții sunt direct mandatați de către producători sau de către editorii de conținut.

Destul de puțin recunoscuți până acum, bănuiți pe rând de inutilitate sau de abuz de putere, acești intermediari joacă un rol variabil, dar din ce în ce mai hotărâtor pe diferitele piețe ale activității artistice și pe piața operelor de artă, atât pentru a facilita tranzacțiile, cât și pentru a organiza și structura aceste piețe. Dezvoltarea semnificativă a funcției de manager în domeniul muzicii sau nașterea unor controverse cu privire la rolul agenților literari în industria cărții au contribuit la focalizarea atenției asupra acestor intermediari ai piețelor artistice.

Existența lor răspunde nevoii de a facilita înțelegerea unor piețe diversificate, eterogene prin conținutul lor și prin aptitudinile artistice necesare. Preocuparea artiștilor și creatorilor de a-și găsi de lucru și de a-și exploata operele, necesitatea de a recurge la cele mai adecvate resurse artistice și nevoia imperioasă de a identifica noi lucrări care să poată fi valorificate de către editori și producători – toate au drept punct de convergență profilul intermediarului artistic, al cărui rol este acela de a interveni eficient în această economie a talentelor și a singularităților.

Rămâne de văzut în ce măsură faptul că artiştii şi producătorii recurg tot mai des la serviciile acestor intermediari poate contribui la crearea şi îmbunătățirea unei piețe a artelor. Cum am putea explica rolul lor atât de variabil de la un sector la altul? Oare intervenția unui singur intermediar în cadrul unui anumit sector poate determina efecte de impact în rândul artiștilor? Până unde intervin acești intermediari în negocierea și finalizarea aspectelor contractuale sau în managementul carierei sau în formarea artiștilor? Având în vedere rolul lor de armonizatori de cerere și ofertă de muncă, se pune oare problema apariției unei concurențe între ei și intermediarii colectivi de tipul agențiilor care se ocupă de plasarea artiştilor? Care ar fi modalitățile de remunerare și de control al intervenției lor din perspectiva reglementării și a bunelor practici pentru comunitatea creatorilor?

Numărul din ce în ce mai mare al acestor noi jucători pe piața culturală şi artistică ridică întrebări pentru fiecare sector în parte, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, veniturile și structurarea activităților, astfel încât devine absolut necesară definirea unei veritabile piețe a intermedierii. Grație abordării socio-economice transversale a diferitelor sectoare (activități editoriale, muzică, cinema, fotografie), lucrarea de față permite sesizarea trăsăturilor comune a acestor intermediari din piața culturii care organizează tranzacții, distribuie informații şi creează rețele prin care îşi statutează profesia structurată uneori pe o logică economică, alteori pe funcție socială. Este vorba despre o aprofundare necesară, esențială într-un moment în care mutațiile generate de revoluția digitală readuc în discuție toate formele de intermediere din cadrul sectoarelor culturale.

Philippe Chantepie