Coș

LUMINA

Informații suplimentare

Autor

Format

17×24

ISBN

978-606-9062-58-6

Pagini

246

Data aparitiei

Aprilie 2021

Categorie:

Descriere

„Această carte este despre și dedicată Prea-Iubitei, Prea-Frumoasei și Nemuritoarei mele Mame, Victoria-Gabriela Tatomir, Lumina mea.

Poate că ar trebui să merg mai departe și să afirm răspicat că dorința și voința ei a fost ca această carte să fie scrisă. Pentru a o cinsti pe EA, pe Mama-Lumina mea, în eternitate. Pentru că a înțeles. Pentru că m-a înțeles. Ca de fiecare dată.

Când, la scurt timp de la plecarea Ei din această lume și din această viață, am luat hotărârea de a scrie această carte, am gândit-o nu numai ca pe Omagiul suprem, ci, cu un scop mult mai profund: acela de a-i eterniza, în lumea terestră efemeră, Ființa-i de lumină, minunată, strălucitoare și nemuritoare. Sunt convinsă că acest gând a fost un semn chiar de la Prea-Iubita mea Mamă, una dintre dorințele ei pe care mi le-a transmis de Dincolo de Văl. Pentru că am rugat-o să mă folosească drept vas, drept receptacul pentru a se manifesta în continuare în această lume și în viața mea, pentru a-și manifesta voința și dorința.

Am gândit această carte-ofrandă-omagiu în paradigma egipteană antică, aceea care, în virtutea profesiei și pasiunii, îmi este familiară și care și-a dovedit eficiența milenară în eternizarea individului. Pentru că egiptenii antici, confruntați cu vremelnicia și perisabilitatea ființei pământene și terorizați de dispariția în neant a individului fizic – precum și a tot ceea ce este material și pământean – au fost, poate, cei dintâi care și-au pus problema și au luptat în mod conștient căutând soluții concrete pentru eternizarea omului, a creațiilor și lumii sale, pentru ca posteritatea să afle de trecerea lor prin această lume, de gândurile lor, de valorile și cultura lor. Și au reușit, au oferit posterității cheia nemuririi pe acest pământ, în conștiința urmașilor și de cealaltă parte a Vălului. Astăzi putem reconstitui civilizația lor datorită imensei cantități de mărturii arheologice, de artefacte care au supraviețuit. Ne aflăm în fața unei culturi funerare, a unei civilizații pe care o cunoaștem datorită replicilor depuse în morminte ale tuturor manifestărilor cotidiene ale vieții lor, pentru ca defunctul să își recompună cu ajutorul lor viața de pe pământ cu care era obișnuit și nimic să nu-i lipsească din bucuriile acesteia. Din punct de vedere antropologic, interpretarea lor este în cheie magică, întrucât toate artefactele funerare descoperite – de la mumii, statuarie, reliefuri, inscripții și până la ambarcațiuni, unelte, arme, podoabe și ofrande alimentare – erau considerate deopotrivă recipiente materiale (toate reprezentările individului) pentru ca persoana plecată din această lume să poată reveni și să se poată manifesta în ea și să poată accesa ofrandele pentru a se bucura de ele Dincolo. (Noi le adăugăm astăzi fotografiile.) Monumentele egiptenilor sunt, în cea mai mare parte, funerare, dedicate ființelor plecate din această lume și intrate în lumile unei varietăți incredibile de dimensiuni, entități și forțe supranaturale personificate – ultimele, nTrw („zei”), cărora le era dedicat un număr impresionant de copleșitoare monumente religioase, care îi primeau pe defuncți în universul invizibil.

Toate aceste monumente închinate „divinităților” au fost realizate în cele mai dure roci. Pentru că egiptenii își dăduseră seama de faptul că aceste materiale dure sunt perfecte pentru a eterniza ființa umană, faptele sale și lumea în care trăia. Mai mult, spațiul funerar, în adâncurile pământului, ocrotit de intemperii, era mediul perfect nu numai pentru a păstra, prin tehnici din ce în ce mai avansate de conservare, reprezentarea terestră, trupească a individului decedat, dar și pentru a reface în lumea de Dincolo, lumea terestră, atât de dragă și de familiară defunctului. (…)” – Renata Gabriela Tatomir

WordPress Lightbox