Coș

Israel. Sub cupola cerului / Under the Dome of Heaven. Ediție bilingvă română-engleză

22,00 lei

Informații suplimentare

Autor

Format

11×21.5

ISBN

978-606-9062-54-8

Pagini

160

Data aparitiei

Martie 2021

Categorie:

Descriere

Poezia care ajunge la sufletului celui ce o citește, sinceritatea și limpezimea destăinuirii unor gânduri și emoții, fac din poeziile alese în această antologie, o probă de onestitate poetică și civică. Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia. În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă.  Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că, de fapt, nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică. Într-o superbă caracterizare, aș zice chiar inegalabilă prin felul de a păstra măsura vorbelor, Zoltan Terner scrie: „Ne oferă o mirabilă lecție despre cum poți îmbătrâni frumos.(…) Ceea ce definește întâi de toate superba personalitate a poetei este insolita îngemănare între dârza verticalitate morală și delicatețea sufletească. (…) Prin scrisul ei, Mărioara Găitan ne aduce o adiere de bunăstare sufletească.” Aș adăuga că un fel de rapel peste timp și spații transpare din întrebarea „Cine-s eroii?” evident sub impresia puternică a istoriei Statului Israel însă poezia duce cu gândul și la drama războiului de eliberare a României de sub ocupația fascistă. Căci tema eroismului și a sacrificiului personal este nuanțată și prin tema celui care supraviețuiește,  rămâne,  prin tema martorului ocular marcat de durere și traumă, în fine, teme universal umane, temele luptelor pentru independență și păstrarea identității ființei naționale. Cele care nu se perimează niciodată. Când ajunge poezia la sufletul cititorului, mai cu seamă atunci când ea e tălmăcită în alte limbi? Tocmai atunci când atinge struna uni- versală, general umană, când trece din emoție, prin meșteșug liric, către mesaj artistic umanist. De fapt în biografia poetei au fost de toate: și război și refugiu, și sărăcie, luptă pentru supraviețuire, și speranță, mereu luat totul de la capăt, și stăruință, dragoste pentru inocența copilăriei căreia i-a dedicat mult din scrierile ei, și nespusă tandrețe de rememorare pentru companionii ei de la Școala de literatură Mihai Eminescu din anii ’50 ai Bucureștilor, creație instituțională a epocii dar de care nu se poate face abstracție tocmai prin valoarea incontestabilă a unor nume care s-au afirmat acolo, și muncă asiduă de redactor, iar mai apoi începuturile unei noi vieți în Israelul care i-a deschis o altă viziune dar a și lăsat-o ca în adâncul inimii să scrie în românește. O viață de om marcată de prietenii literare, doldora de amintiri, din care, cu aceeași neschimbată blândețe și modestie, Maria Găitan Mozes ne împărtășește  și prin această frumoasă antologie.

 

Cleopatra Lorințiu, Tel Aviv

 

 

 

„Stimată și dragă Poetă, mulțumiri pentru volumele atât de vii, vibrante, închinate iubirii de viață și poezie adică Iubirii. Exilarea în Țara Exilaților v-a priit, cred, dacă mă iau nu după superba declarație patetică de pe copertă ci după paginile în care a rodit cuvântul românesc cu atâta farmec și căldură. Vă doresc tot binele alături de Omul predestinat și în poezia din care v-ați făcut DESTIN. Cu toată Afecțiunea, Norman Manea”

 

O scrisoare care m-a tulburat. Da, cuvântul românesc a rodit în Țara Sfântă, Țara Exilaților, limanul cu dragoste al atâtor și atâtor creatori români în căutarea unei vieți care înseamnă speranță, lumină, o mare familie… Maria Găitan Mozes și soțul ei iubitor de carte, primul ei critic, au pășit pe acest liman unde ajunseseră, înaintea lor, atâția mari scriitori și cărturari evrei plecați din România și care au făcut din Israel o nouă grădină, paradisiacă, mult visată, a culturii și literaturii româno-israeliene. Lor li se datorează aducerea noastră aminte, scriitorilor, jurnaliștilor care au primit-o cu brațele deschise pe Maria, în atmosfera Cenaclului „Punct”, a Editurii și revistei „Minimum”, mai târziu a Editurii „Familia”. Așa cum îmi spunea marele scriitor Amos Oz în locuința sa din RamatGan, în Tel Aviv-ul unde Fania Oz mi-a fost ghid: „Este un cântec naiv, popular, cunoscut diverselor generații de pionieri, părinților lui Nilly, părinților mei și care spune că: „Aici, în țara strămoșilor noștri, toate visurile noastre se vor împlini”.  Israelul este,  într-adevăr,  îndeplinirea unui vis. Un vis străvechi readus și azi, cu recunoștință și durere la Zidul Plângerii. Această carte este ofranda lirică a autoarei către Țara care a primit-o cu dragoste. Limanul ei cu dragoste al ei și al tuturor celor care au făcut alya, au urcat către acest vis. Al tuturor celor care, încă de la 1882, veniți din România, desțeleneau pământul sfânt cu sângele lor, îl udau cu lacrimile lor, îl încălzeau cu inimile lor. Rosh Pina, Zikhron Ya’akov, rădăcini românești, lupte, muncă, vis… Maria Găitan Mozes intră cu evlavie, cu pași de poezie, în acest vis… Un vis numit Israel, limanul cu dragoste al tuturor acestor visători… O țară dăruită mai departe, copiilor, de generații și generații de soldați… Ofrandă de viers românesc adusă Israelului care se dorește a fi citită de un public internațional cât mai larg.

Alătur buchetului de poezii al autoarei, urarea mea de suflet: binecuvântat fii, Israel.

 

Dr. Irina Airinei,

Președintele Asociației interetnice ANIMA FORI

WordPress Lightbox