Ostatic în propria ţară. Cartea vieţii mele

Descriere

„O carte pentru generațiile viitoare, pentru ca tinerii să știe prin ce au trecut cei care au fost până la ei, pentru că ținem la această continuitate, fiindcă, dragii mei, ce mult contează a transmite urmașilor zestrea de cunoaștere a înaintașilor, din neam în neam… Și pentru că am fost toată viața profesor și timpul m-a prins acolo unde sunt și astăzi, în partea stângă a Nistrului, în orașul Tiraspol, evenimentele anului 1989, deșteptarea națională a oamenilor din Basarabia precum și a celor de peste Nistru, m-au făcut să fiu în miezul evenimentelor.

Eram specialist metodist pentru disciplinele fizică și matematică, la Direcția de Învățământ din Slobozia și răspundeam și de predarea limbii române în același raion. Era o perioadă foarte complicată, dar, cu toate astea, am putut să organizez, în acest raion, cercuri de limba română. Din păcate, după puciul din anul 1991, s-a activat enorm mișcarea separatistă din Transnistria. După cum se știe, la 2 septembrie 1990, a avut loc așa numitul congres al deputaților de toate nivelurile din stânga Nistrului, în care a fost creată așa numita Republică moldovenească nistreană (RMN), la indicațiile și stăruința Kremlinului. Autorul creării acestei republici precum și a Găgăuziei a fost nu altul decât președintele sovietului suprem, Lukianov.

De ce m-am hotărât să las mărturie asupra celor întâmplate, în această carte? Noi nu am trecut doar prin istorie, ci, deși am fost „sub vremi”, vorba cronicarului, noi, intelectualii români din stânga Nistrului, am reușit să perpetuăm existența neamului românesc. Fosta Școală nr. 20, azi Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol și încă șapte școli transnistrene au supraviețuit tăvălugului rusificator și nu s-au resemnat cu situația creată în cazul școlilor românești. Noi am făcut tot posibilul ca, în aceste școli, să se învețe, în continuare, în limba română, să se scrie în grafia latină după curricula Ministerului Educației din Republica Moldova. Cred că, dacă astăzi, în anul 2020, în Tiraspol, în Tighina, în Râbnița, în Dubăsari, în Grigoriopol mai sunt școli românești, aceasta se datorează faptului că ne-am apărat, cu iubire, cu demnitate și verticalitate, neamul, istoria românilor, valorile naționale și europene. De multă vreme mă bătea gândul să scriu o carte, m-au îndemnat mulți prieteni, atât din stânga Prutului cât și din dreapta Prutului, să o scriu, să rămână întipărită pe vecie lupta noastră pentru demnitate, pentru valorile noastre, luptă pe care am dus-o și o ducem în continuare.

Primul președinte al primului Parlament al Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, mi-a spus că nu avem dreptul să lăsăm asemenea momente istorice pradă uitării. E vorba de mii de copii, de părinți, de profesori care și-au pus în primejdie sănătatea și chiar viața pentru acest crez românesc..

În acești 30 de ani, am dat interviuri, la posturile de radio, de televiziune și reporterilor din presa scrisă, despre lupta pe care am dus-o de-a lungul anilor. Chiar dacă nu sunt cuprinse într-o carte, aceste mărturii pot fi găsite pe internet. Cartea mea înmănunchează toate aceste trăiri. Le dă viață. Le transmite cititorului. Și sunt convins că ceea ce am trăit, va rămâne viu în sufletul următoarelor generații…

Andrei Vartic, Grigore Vieru, președintele Uniunii Teatrale, Petru Baraci, oamenii apropiați din România, în întâlnirile pe care le-am avut, toți m-au îndemnat să las mărturie asupra istoriei trăite în raioanele din stânga Nistrului și în raioanele din Bender. Îmi voi depăna șirul gândurilor pentru ca dumneata, cititorule drag, să afli de unde vin, unde am învățat, unde m-am format, cine mi-au fost părinții, cine mi-a insuflat dragostea pentru limba română, pentru neamul nostru, când am înțeles că noi, românii de pretutindeni, avem o singură limbă, că suntem un singur popor. Toate aceste clipe le voi rememora în carte…

File lămuritoare pentru cititorii ce sunt și cei care vor fi.”

Autorul