Revista Muzeelor Nr. 1/2020 Instituțiile muzeale în timpul crizei covid-19

Descriere

În anul 2020, Ziua Internațională a Muzeelor a avut tema Muzeele pentru egalitate: diversitate și incluziune. În condițiile panicii create de primul val al pandemiei cu SARSCoV-2, celebrarea evenimentului a fost pur

simbolică. Dar, dincolo de acest moment, ceea ce ne interesează, cu adevărat, este locul pe care muzeele românești îl ocupă în tabloul universal, cu alte cuvinte, ce fac, în mod real, muzeele din România pentru egalitate socială, prin sprijinirea diversității și incluziunii.

Articolele din acest număr se ocupă, în cea mai mare măsură de efectul dublu pe care criza pandemică l-a avut asupra muzeelor din România: pe de o parte, a dus la diminuarea drastică a contactului fizic cu patrimoniul muzeal (se estimează că, în multe cazuri, pe timpul verii anului 2020, numărul de vizitatori a reprezentat doar 10% din cel înregistratîn aceeași perioadă a anului 2019); pe de altă parte, muzeele au crescut spectaculos resursele umane și materiale pentru punerea în valoare în sistem online a aceluiași patrimoniu. De la începutul pandemiei, peste 11% din locuitorii României au vizitat, virtual, muzeele țării. Este un record de neimaginat, fie și în urmă cu doar un an. Dar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze, însă, este faptul că 55% din aceeași mare comunitate a rezidenților în România nu își propune să viziteze vreun muzeu, fizic sau virtual, acum sau în viitor. Pur și simplu, pentru mai mult de jumătate din populația României, muzeele nu reprezintă un obiect de interes. De aici ar trebui, poate, să ne punem mai multe întrebări. Mai întâi, ar trebui să vedem în ce măsură, într-o democrație culturală, vizitarea muzeelor, frecventarea teatrelor și a bibliotecilor și, în general, orice altă activitate care are drept rezultat consumulcultural ar trebui să devină un fel de datorie morală. Accesul la cultură este un drept, moral și constituțional, nu o obligație. Pe de altă parte, o întrebare mult mai importantă ar fi aceea dacă societatea noastră, pe orice cale, se îngrijește să încurajeze accesul la cultură cu deosebire pentru copii, pentru tineri și pentru vârstnici, mai ales, pentru cei aflați în comunități defavorizate – de la locuitorii satelor grav depopulate și cei care trăiesc în comunități etnice minoritare compacte (mai ales, de romi), până la cei care trăiesc instituționalizat sau care sunt asistați social. În acest context, am putea vedea în ce măsură muzeele din România înțeleg să joace vreun rol în presupusul efort pe care îl fac autoritățile publice și societatea civilă pentru a încuraja consumul cultural.

Dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU

Redactor-Șef

revistamuzeelor@culturadata.ro